Tencuiala decorativa Emex Aqua Protect

 

    Primăvara vine nu doar cu vreme frumoasă, copaci înfloriţi, culori şi atmosferă veselă, ci şi cu debutul în forţă al sezonului construcţiilor. Temperaturile în creştere favorizează demararea de lucrări la exterior, iar tencuielile sunt pe lista de priorităţi, mai ales dacă recondiţionarea lor a fost amânată deja de multă vreme. Primăvara aceasta este momentul unei schimbări generale în aspectul casei, incepând, bineînţeles, cu tencuiala. De aceea, Romtehnochim propune, ca soluţie de renovare exterioară, Tencuiala Decorativă Impermeabilă “Emex Aqua Protect”.

 

Tencuiala decorativa rezistenta la apa

 

    Tencuiala Decorativă Impermeabilă "Emex Aqua Protect" este recomandată atât pentru aplicaţiile casnice cât şi pentru cele industriale, asigurând o protecţie excelentă la condiţiile distincte prezentate de fiecare dintre cele două medii. Maximul proprietăţilor profesionale ale acestei tencuieli decorative se poate vedea pe suprafeţele exterioare expuse la intemperii, în special la o cantitate mare de precipitaţii. De aceea, este folosită cu precădere în zone unde media precipitaţiilor anuale este una ridicată.

 

    Tencuiala hidroizolantă a fost concepută astfel încât să îşi păstreze efectul decorativ perioade îndelungate de timp sub acţiunea intensă a factorilor de mediu şi este recomandată pentru suprafeţele exterioare ale construcţiilor aflate în zone cu un grad crescut de umezeală, cum ar fi case de vacanţă sau pensiuni aflate în zone montane, lângă cursuri de apă sau în apropierea lacurilor. Capacităţile hidroizolante ale tencuielii contribuie la menţinerea unui aspect exterior impecabil al clădirii, fiind în acelaşi timp esenţiale pentru întreţinerea construcţiei în ansamblul ei. Infiltraţiile de apă pot avea efecte negative severe asupra clădirii, de la aspect, structură, până la igiena spaţiilor interioare. Stratul impermeabil are o serie de calităţi care îl recomandă pentru aplicaţii calitative şi durabile. O calitate foarte importantă este aceea că permite peretelui să respire, dar, în acelaşi timp împiedică pătrunderea apei şi a murdăriei. Aspectul tencuielii se menţine în condiţiile unei acţiuni intense a factorilor externi datorită formulei de ultimă generaţie care asigură un grad ridicat de rezistenţă la razele ultraviolete, dar şi la acţiuni mecanice, cum ar fi zgârierea.

 

    Tencuiala îşi păstrează aspectul decorativ, perioade foarte lungi de timp, chiar peste 10 ani, în condiţiile respectării recomandărilor producătorului. Bineînţeles, pentru a beneficia de proprietăţile maximale ale tencuielii, se impune o aplicare corespunzătoare, cu respectarea tuturor etapelor. De la pregătirea suprafeţei, la aplicarea propriu zisă, toate etapele şi operaţiunile trebuiesc respectate, pentru ca rezultatul final să se ridice al cele mai înalte standarde calitative.

 

    Tencuiala Decorativă Impermeabilă "Emex Aqua Protect" este recomandată pentru o perioadă de utilizare de 10 ani şi oferă o protecţie superioară împotriva fungilor şi mucegaiurilor. Astfel, spaţiul va oferi, cel puţin din această perspectivă, condiţiile unei utilizări sănătoase

 

    Romtehnochim recomandă Tencuiala Decorativă Impermeabilă "Emex Aqua Protect" în sistem cu produsele suport dezvoltate, respectiv Grundul de Amorsare cu Cuart “Emex”care are rolul complementar de a îmbunătăţi aderenţa tencuielii la suport prin crearea unor puncte de ancoră. în cazul în care sunt zone atacate de mucegai, este recomandată folosirea unui Sanitizant Antimucegai “Emex Forte”. Pentru stratul de fond, se poate aplica Vopsea Superlavabila de Exterior “Emex”.

 

    Romtehnochim, asigură  prin experienţă, profesionalism si orientarea riguroasă către calitate, o gamă largă de produse profesionale, realizate sub Certificarea Sistemului Integrat de Management al Calităţii, Mediului si Securităţii Ocupaţionale implementate conform ISO 9001, ISO14001 si respectiv ISO18001.

 

    Pentru detalii despre tencuielile decorative structurate, va asteptam sa vizitati pagina Tencuieli Decorative, unde veti putea gasi o plaja mai mare de tencuieli, cu diverse destinaţii sau modele, sau ne contactati la datele de mai jos:

 

Pagina de contact
Telefon: 021-457.0646; 021-457.1693; 021-457.0638
Email: office@emex.ro / marketing@emex.ro sau

 

Ne puteti gasi si pe Facebook, in pagina EmexByRomtehnochim..

 

Alte produse ale companiei Romtehnochim veti gasi in  catalogul online

 

 

 

 

Promotie – Tencuiala decorativa Emex

 

    Tencuirea exterioara a unei constructii este o lucrare de finisaj care impune folosirea unui sistem profesional, o mana de lucru specializata, dar si un buget destul de consistent. De aceea, pentru a veni in intampinarea demersurilor de optimizare a costurilor in ceea ce priveste lucrarile de constructii pe care le intreprind clientii nostri, am dezvoltat o tencuiala decorativa ce-si pastreaza toate caracteristicile profesionale, la un pret special.

 

Discount tencuiala decorativa

 

    Am optimizat atat formularea cat si procesul de productie, astfel incat sa realizam prima tencuiala decorativa profesionala, la pretul uneia din magazinele de larg consum. Procesul de dezvoltare a acestei tencuieli a fost o provocare, deoarece nu am acceptat compromisuri la nivelul calitatii produsului. Am pastrat, ba chiar am imbunatatit pe alocuri unele dintre proprietatile profesionale ale tencuielii, astfel incat, odata aplicata corect, sa ofere un finisaj de calitate care sa-si pastreze proprietatile superioare perioade indelungate.

 

    Raportul calitate-pret este determinant in mecanismul luarii deciziei de cumparare, dar in cazul materialelor de constructii, respectiv a solutiilor de tencuiala decorativa, acest raport este greu de stabilit, „la raft”. In cazul solutiilor profesionale pentru constructii, raportul calitate-pret poate fi determinat doar in urma evaluarii rezultatelor concrete pe care le ofera tencuiala, pe termen mediu si lung.

 

    Pentru a oferi clientilor nostri siguranta celui mai bun raport calitate-pret, am optimizat formula produsului in functie de rezultatele obtinute la testele de laborator. Partea de testare a jucat un rol esential in dezvoltarea acestui tip de tencuiala decorativa. Testele ne-au aratat comportamentul in timp al tencuielii finale, precum si alte elemente care ne-au permis sa ajungem la o varianta in care sa se inscrie un raport calitate-pret foarte competitiv. Caracteristicile tehnice ale tencuielii o recomanda pentru utilizare in constructii civile sau industriale, iar pretul este sub cel al produselor similare de pe piata. Astfel, indiferent de lucrare, de suprafata care trebuie tencuita, impactul pozitiv asupra bugetului beneficiarului este imediat. Bineinteles, amortizarea investitiei se va realiza in timp, prin durabilitatea finisajului si a gradului ridicat de protectie pe care il ofera suprafetei pe care a fost aplicat.

 

    Chiar daca din punctul de vedere al pretului, noua tencuiala decorativa profesionala “Emex”, presupune un avantaj competitiv important, s-ar putea sa fie si un argument impotriva unei decizii de cumparare favorabile. De multe ori, cumparatorul vede pretul ca un indicator clar al calitatii, de aceea, daca nu este familiarizat cu unele produse si solutii tehnice, va merge pe cea mai scumpa care, in acest caz, nu este neaparat si cea mai buna din perspectiva calitativa.

 

    Tencuielile decorative, precum si celelalte produse din gama noastra nu fac rabat de la calitate, fiind concepute dupa cele mai inalte standarde. Am pus, punem si vom pune in continuare accent pe faza de dezvoltare a produsului, faza care ne ofera cele mai relevante informatii in legatura cu performantele formulei folosite. Garantam calitatea tencuielii decorative profesionale pe care am dezvoltat-o, acum la un pret foarte competitiv, sub cel practicat in magazinele si depozitele specializate.

 

    Pentru detalii suplimentare privitoare la promotia pentru produsul Tencuiala Decorativa Acrilica „Emex”, va rugam sa ne contactati prin pagina de contact a site-ului, sau datele de contact de mai jos:

 

Telefon: 021-457.0646; 021-457.1693; 021-457.0638
Email: office@emex.ro / marketing@emex.ro sau

 

Ne puteti gasi si pe Facebook, in pagina EmexByRomtehnochim.

 

Pentru alte produse ale companiei Romtehnochim rasfoiti si  catalogul online

 

 

 

Tencuiala decorativa – aplicare

 

    Aplicarea tencuielii exterioare este, de obicei, printre ultimele lucrari inainte de trecerea la finisajele interioare. De aceea pentru a obtine un rezultat durabil si de calitate, este de mare importanta atat respectarea etapelor de pregatire a suprafetei si de aplicare propriu zisa a produsului, cat si momentul aplicarii. Pentru ca tencuiala decorativa sa-si manifeste maximul proprietatilor sale, temperatura trebuie sa fie peste 10°C atat ziua cat si noaptea, timp de 72 de ore din momentul aplicarii, indiferent ca este vorba de constructii noi, aflate la prima tencuiala, sau constructii vechi la care se reconditioneaza suprafetele exterioare.

 

Tencuiala decorativa structurata

 

    O aplicare incorecta a produsului, va compromite lucrarea, indiferent de calitatea tencuielii decorative alese. Chiar si solutiile profesionale pot sa nu se ridice la maximul potentialului lor, daca nu beneficiaza de o aplicare conform indicatiilor producatorului. Consultarea instructiunilor de aplicare oferite de producator este esentiala pentru exploatarea potentialului maxim al solutiei alese.

 

    Perioada recomandata pentru lucrarile de aplicare a tencuielii decorative este vara, cand precipitatiile sunt reduse, iar temperaturile ridicate, conditii care favorizeaza o uscare rapida a produsului aplicat pe suport. Conditiile optime de mediu, respectiv temperatura si gradul scazut de umiditate, favorizeaza calitatea finisajului, respectiv a elementelor decorative aplicate. Durabilitatea elementelor decorative este esentiala pentru o lucrare de calitate, astfel ca cele doua elemente, respectiv metoda de aplicare si conditiile de mediu trebuie sa fie amandoua intrunite.

 

    Sezonul cald este ideal si pentru repararea tencuielilor vechi. In acest caz, pentru a obtine cele mai bune rezultate, este recomandat sa nu apelati la „carpeli”, adica sa reparati exclusiv bucatile de tencuiala deteriorate. Pentru un aspect unitar si pentru ca tencuiala decorativa sa reziste si sa ofere nu doar un efect estetic deosebit ci si beneficii din punctul de vedere al protectiei structurii, utilizati o solutie profesionala pe toata suprafata, chiar daca va trebui sa inlaturati in totalitate stratul aplicat anterior.

 

    Romtehnochim a dezvoltat sub brandul “Emex” o gama de tencuieli decorative profesionale, recomandate pentru lucrari exterioare atat pentru cladiri rezidentiale, cat si pentru constructii industriale. In procesul de cercetare si dezvoltare au fost optimizate proprietatile diverselor tipuri de tencuiala, astfel incat sa inglobeze toate proprietatile necesare unui produs profesional.

 

    Cum o solutie universala, care sa exceleze la toate capitolele este imposibil de realizat, clientilor li se propun solutii specializate, in functie de utilitate sau de destinatie. Astfel, pentru zone cu o umiditate crescuta a fost creata Tencuiala Decorativa Impermeabila „Emex Aqua Protect”.  Produsul a fost conceput pentru a oferi o protectie sporita impotriva umezelii, asigurand totodata o buna respiratie a peretilor. Aspectul decorativ este dat de granulele de cuart si marmura care ofera, de fiecare data, un efect decorativ unic. Pe langa gradul ridicat de impermeabilitate pe care il ofera acest tip de tencuiala, aderenta la suport, aplicare si intretinere usoara, stabilitatea culorii sau rezistenta la intemperii completeaza lista proprietatilor profesionale ale acestei solutii.

 

    “Emex Aqua Protect” este doar una dintre solutiile de tencuiala decorativa pe care Romtehnochim le-a dezvoltat. In gama “Emex” se regasesc tencuieli si pentru alte utilitati specifice, pe care le puteti gasi in pagina dedicata.

 

    O aplicare incorecta a produsului, va compromite lucrarea, indiferent de calitatea tencuielii decorative alese. Chiar si solutiile profesionale pot sa nu se ridice la maximul potentialului lor, daca nu beneficiaza de o aplicare conform indicatiilor producatorului. Consultarea instructiunilor de aplicare oferite de producator este esentiala pentru exploatarea potentialului maxim al solutiei alese.

 

    Pentru a identifica solutia potrivita conditiilor specifice lucrarilor dumneavoastra puteti accesa pagina de contact a site-ului, sau datele de contact de mai jos:

 

Telefon: 021-457.0646; 021-457.1693; 021-457.0638
Email: office@emex.ro / marketing@emex.ro sau

 

Ne puteti gasi si pe Facebook, in pagina EmexByRomtehnochim.

 

Pentru alte produse ale companiei Romtehnochim rasfoiti si  catalogul online

 

 

 

Tencuieli decorative profesionale Emex

 

    Pentru a-si demonstra calitatile, orice material de constructii trebuie sa treaca testul timpului. Chiar daca odata aplicat, produsul, fie vopsea, tencuiala sau pardoseala ofera un finisaj foarte bun din punct de vedere estetic, la nivel structural s-ar putea ca situatia sa nu fie aceeasi. Un material care nu a fost dezvoltat dupa o reteta special conceputa pentru rezultate profesionale, are toate sansele sa nu treaca acest test. Chiar si in contextul in care suprafata nu este expusa unei actiuni intense si intensive a factorilor externi, este posibil sa apara serie de vicii la nivelul tencuielii noi, chiar daca aceasta a fost aplicata corect, prin parcurgerea tuturor etapelor premergatoare aplicarii propriu-zise.

 

Tencuiala decorativa pentru finisaje exterioare

 

    Romtehnochim  propune, in gama de tencuieli decorative “Emex”, solutii profesionale pentru exteriorul constructiilor, solutii care fac fata chiar si actiunilor extreme ale factorilor corozivi de mediu. Toate tencuielile din gama “Emex” sunt concepute astfel incat sa reziste in medii cu umezeala ridicata, dar pentru medii cu o actiune agresiva intensa asupra structurilor, cum ar fi zonele montane, unde actiunea precipitatiilor si ciclurile inghet-dezghet sunt mult mai intense decat in zonele de campie, sau zonele litorale, cu o expunere foate mare la ceata salina si la intemperii cu caracter puternic coroziv, au fost create solutii speciale cum ar fi Tencuiala Decorativa Siliconica sau Tencuiala Decorativa Impermeabila, produse cu rezistenta foarte mare la umiditate si la actiunea coroziva a factorilor de mediu.

 

    Procesul de dezvoltare al unei tencuieli decorative profesionale este unul complex, dar produsul final oferit isi va dovedi atributele atat in faza de aplicare, cat si in timpul utilizarii pe termen lung. Pentru a obtine cele mai bun rezultate, sugeram sa alegeti solutia de tencuiala decorativa care se potriveste cel mai bine specificului zonei. Astfel pentru zonele cu umezeala crescuta, recomandam o tencuiala decorativa impermeabila, insa, desigur pentru zonele de oras, destul de protejate in fata capriciilor mediului, o tencuiala decorativa acrilica, standard, va asigura un aspect excelent si o protectie mai mult decat suficienta, alaturi de o durata indelungata de viata..

 

    Calitatile tencuielii se vor manifesta si la nivelul lucrarilor de intretinere. Datorita proprietatilor de respingere a murdariei (efectul de Lotus), intervalele la care este recomandata curatarea sunt extinse semnificativ.

 

    Tencuielile decorative din gama “Emex” pot fi utilizate cu rezultate exceptionale atat in aplicatii civile, cat si industriale. Indiferent de tipul mediului in care sunt folosite, daca sunt respectate indicatiile producatorului privitoare in special la pregatirea suportului si este ales tipul corespunzator de tencuiala, durata de viata este de minim 10 ani.

 

    O facilitate aparte o reprezinta si paletarul online “Emex”, care va permite alegerea facila a culorilor, avand in fata o privire de ansamblu a aspectului final si combinatiilor de culoare folosite.

 

    Daca in perioada urmatoare planuiti o lucrare de finisare sau de renovare cu tencuieli decorative, contactati-ne oricand prin Pagina de contact sau la urmatoarele date:

 

Telefon: 021-457.0646; 021-457.1693; 021-457.0638
Email: office@emex.ro / marketing@emex.ro

 

Ne puteti gasi si pe Facebook, in pagina EmexByRomtehnochim.

 

Pentru alte produse ale companiei Romtehnochim rasfoiti si catalogul online.

 

 

 

Tencuiala decorativa – alegerea profesionala

 

    Odata constructia ridicata, inevitabil, intervine faza finisajului exterior. Aici se poate opta pentru doua variante: fie o tencuiala decorativa adaptata conditiilor de utilizare ale cladirii, dar si ale mediului inconjurator, fie un finisaj cu tinci, peste care se aplica o vopsea lavabila de exterior.

 

Tencuieli decorative structurate

 

    Intre cele doua variante exista deosebiri majore din toate punctele de vedere, de la aplicare, la calitatea estetica a finisajului, durabilitatea structurala si a elementelor ce asigura aspectul decorativ. Finisajul realizat cu tinci si vopsea lavabila, poate, va da rezultate imediate bune, daca folositi o vopsea lavabila de calitate dar, pe termen mediu si lung, va suferi probleme la nivelul suprafetei. Cu siguranta, insa, solutia profesionala este reprezentata de folosirea unei tencuieli decorative structurate.

 

Avantajele tencuielilor decorative:

 

  • Gama variata de solutii de tencuieli decorative, adaptate pentru utilitati si conditii de mediu diverse. De exemplu in gama de tencuieli decorative “Emex” exista chiar si solutii de Tencuiala decorativa impermeabila, pentru zonele cu un grad crescut de umezeala, care permit totusi respiratia corecta a peretelui.
  • Aplicare usoara: atata timp cat sunt respectate indicatiile producatorului in ceea ce priveste aplicarea propriu-zisa a solutiei, dar si recomandarile legate de pregatirea suprafetelor, finisajul va fi unul calitativ, cu efecte estetice speciale, si rezistent in timp. Durata medie de viata, in conditii normale de utilizare este de 10 ani.
  • Orice tencuiala decorativa din gama “Emex” poate fi utilizata atat in aplicatii industriale, cat si civile. Formulele care stau la baza solutiilor elaborate de  Romtehnochim sunt dezvoltate pentru a rezista la unei exploatari intense.
  • Intretinerea se face foarte usor. Datorita proprietatilor de respingere a murdariei, doar in cazuri exceptionale sau la intervale mari de timp este necesara interventia pentru curatarea suprafetei.

 

Solutia cu tinci si vopsea lavabila de exterior:

 

  • Este o alternativa aparent economica, fata de cea a tencuielilor decorative profesionale, dar prezinta performante mult scazute, atat din punct de vedere al efectului estetic, cat si al durabilitatii lucrarii.
  • Modul de aplicare este greoi, iar riscul unor imperfectiuni sau crapaturi este mult mai mare. Orice crapatura va trece imediat si in stratul de vopsea, afectand astfel aspectul general al suprafetei-suport.
  • Durabilitatea acestei solutii este mai mica deoarece prezinta o rezistenta redusa la factorii de mediu. Ciclurile inghet/dezghet, de exemplu, vor deteriora semnificativ suprafata.
  • Efecte estetice limitate; daca tencuielile decorative vin cu o mare varietate de modele si culori, efectul decorativ pe care il poate oferi un sistem tinci – vopsea lavabila depinde exclusiv de calitatea vopselei lavabile. Chiar daca este o vopsea profesionala, aceasta se va deteriora, odata cu suportul din tinci.
  • Intretinerea se poate dovedi dificila, mai ales daca apar fisuri. Reparatiile la acest tip de solutie sunt mult mai frecvente decat la tencuielile decorative.

 

    Pentru mai multe detalii, vizitati pagina de tencuieli decorative din site-ul nostru www.emex.ro  sau contactati-ne folosind formularul de contact.

 

 

Calitatile tencuielilor decorative profesionale

 

    Intotdeauna cand sunteti pusi in fata alegerii unor materiale de constructii, exista doua variante: studiati oferta astfel incat sa achizitionati un produs profesional care sa ofere rezultate calitative si durabile la finalizarea proiectului de amenajari la care lucrati, sau alegeti produse de calitate indoielnica.

 

Tencuiala decorativa structurata

 

    O tencuiala decorativa structurata, care sa ofere rezultate profesionale si de durata, trebuie sa aiba cateva caracteristici obligatorii, cum ar fi: aspect omogen si cremos, usurinta la intindere, aderenta foarte mare, impermeabilitate la apa dar permeabilitate la aer, etc. Este inutil sa mai spunem ca marimea granulei este cea care determina si consumul pe mp, inafara cazului unei aplicari defectuoase, ce ar determina o crestere nejustificata a acestuia.

 

    “Emex” vine in ajutorul colaboratorilor sai cu un formular simplu de calcul, care sa permita calcularea consumurilor standard, atat pe tipuri de tencuiala decorativa si marimi ale granulei, cat si pe tipuri de suport, din aceasta pagina.

 

    Romtehnochim a dezvoltat sub marca “Emex” o gama variata de tencuieli decorative profesionale pe baza de rasini sintetice, acrilice, siliconice, cu silicati sau cu adaos de xilani si aditivi specifici, la care efectul decorativ este sustinut prin adaugarea de cuart micronizat si granule de marmura de diverse marimi, astfel incat finisajele obtinute sa beneficieze de cele mai bune atribute calitative si estetice.

 

    Formularea a fost astfel elaborata incat toate caracteristicile de pelicula sa se pastreze in timp, chiar daca suprafata este expusa unor actiuni dure ale factorilor de mediu. Astfel, toate tencuielile decorative “Emex” au o rezistenta sporita la zgariere, la fungi sau mucegaiuri, asigura respiratia peretilor odata cu impermeabilitatea la apa, si nu sunt expuse la aparitia microfisurilor, la o durata de viata de peste 10 ani.

 

    Un produs profesional convinge in timp, mai ales prin faptul ca nu ajunge sa se deterioreze in urma unei actiuni intense a factorilor de mediu. In functie de spatiul geografic in care se afla constructia, va veti putea alege  tencuiala decorativa potrivita conditiilor specifice ale zonei (umiditate mare in regiuni muntoase, aer sarat si expunere marita la razele soarelui in zone litorale, etc.).

 

    Puteti consulta gama completa din aceasta pagina, iar pentru suport tehnic va asteptam in pagina de contact.

 

 

PROMOTIE:Tencuieli Decorative “Emex”

Promotie Tencuiala Decorativa
 
Pentru o perioada limitata Emex va ofera o promotie de vara:
TENCUIELI DECORATIVE CU 10% BONUS.
 
Astfel, veti primi GRATIS, in functie de optiunea dvs., fie Amorsa cu Cuart pentru Tencuieli, fie 10% in plus pentru produsele:
- Tencuiala decorativa acrilica
- Tencuiala decorativa impermeabila
- Tencuiala decorativa siliconica
 
Va trebui doar sa dati click pe triunghiul din dreapta jos a oricareia din paginile de mai sus si sa completati datele dvs.
 
Veti obtine codul de promotie ce va va aduce bonusul de 10%.
 
Pentru orice informatie puteti sa ne contactati din aplicatiile din pagina noastra de Facebook sau din pagina de contact.

Un sistem viabil de tencuiala decorativa

Tencuiala Structurata Impermeabila

 

Orice structura, fie ea industriala sau rezidentiala, trebuie sa se remarce prin aspect si durabilitate. Nu ati dori ca spatiul in care va desfasurati activitatea sau in care locuiti sa aiba un aspect exterior invechit, brazdat cu o serie de crapaturi dar nici nu v-ar fi foarte comod ca, la intervale scurte de timp sa investiti in refacerea tencuielii exterioare pentru a obtine aspectul pe care suprafata il avea in momentul in care cladirea v-a fost predata la cheie. De aceea trebuie sa va asigurati ca, atunci cand alegeti sistemul de tencuiala, sa luati o decizie inteleapta. Daca nu sunteti un profesionist in constructii, nu inseamna ca nu trebuie sa beneficiati de produse profesionale.

 

Cele doua calitati intrinsec legate pe care ar trebui sa mizati sunt aspectul si durabilitatea. De aceea va propunem sistemul format din Tencuiala Decorativa Impermeabila „EMEX Aqua Protect” si Grundul de Amorsare cu Cuart pentru Tencuieli Decorative “Emex”, un sistem flexibil, care poate fi aplicat pe orice tip de suport de baza minerala cum ar fi tencuieli cimentice, beton, zidarie, tencuieli var-ciment, tencuieli de var sau ipsos, tencuieli noi sau vechi pe baza de lianti, placi de gips-carton, conglomerate minerale absorbante de orice tip, zugraveli vechi de natura organica sau minerala, cu conditia sa fie uscate, compacte si absorbante.

Acest sistem reprezinta o solutie viabila pentru caracteristicile estetice si durabilitatea de care va beneficia structura dumneavoastra deoarece este elaborat folosind tehnologii de ultima generatie care se bazeaza pe polimeri acrilici si aditivi hidrofobizanti, cu adaos de granule de marmura de diverse marimi, fiind destinat finisarii decorative superioare a tencuielilor.

 

Acest sistem, completat de priceperea si indemanarea mesterilor pe care ii insarcinati cu lucrarea va duce la un aspect estetic durabil, rezistent la factorii de mediu care produc degradarea suprafetelor exterioare

 

Bineinteles, sa nu uitam ca putem sa simulam aspectul final al culorilor, folosind Cartela de culori pentru tencuieli si vopsele lavabile “Emex”.